miercuri, 16 februarie 2011

intr-o coperta


se simte melancolia asfintitului in plansul calimarei
las paginile deschise in abundenta sa se apropie cerul
ating aerul dintre mine si carte,timpul prinde numele tau
e o iubire rascolita de simplitate

scriu fara consoane intr-o betie in care vocile tale imi canta
trecerile dintr-un act in altul ma invata visarea in doi
adun in pumnii de hartie decorul din interiorul tau
inchipuirea cu care te scriu imi promite hranirea singuratatii

am reusit sa despic fiecare colt sa-l las fara margini
imi place sa cobor in coasta paginii unde imi este cald mereu
schitez orice stare,orice gand,repetitiile paralizeaza orice ceas
claritatea povestii e prea fina si mult prea ucigasa de inimi

ma asez spre rasarit,aici literele nu prind umbre
zambetele se chircesc subtil in jocul paginii spre numerotare
istoriile devin prea aglomerate,ratacesti cu mine
si de aceea nu folosesc niciodata alineat

am lasat la presat o viata intr-o brosa dormind intr-o carte
in umbra ei mainile vor deschide sub un soare,
dragostea..

Sentiment

2 comentarii:

  1. tin strans ca-ntr-un navod fericirea si cobor soarele
    las zambetele sa alerge unde rasariturile plang
    Frumos spus!

    RăspundețiȘtergere