ce plasture mi-e toamna-n rana inimii....
privirile-s tintite spre eternitatea fericirii
si ploua ochii mei cu perle aurii
se invelesc copacii intr-o tacere stricta,prea usoara
dar hai sa agatam fotografii pe crengi uscate
sa rezemam umerii de un cer scaldat in toamna
si ochii sa mi dezvelesc divin spre amintirea ta
se evapora atingerile in vazduhul zdrentuit
si asteptarile se scald in toamna nesfarsita
doar pulsul inimii pargurge drumul pan-la tine
caci inceputurile au mirosit a carte veche
ce orizontuiri ruginii sunt prinse-n aripi de lumina
si-n taina stau si-ascult cum plang,frunze cazute
ce toamna inepuizabila-n privirea ta
mi-aprinde-un zambet dureros de dulce
purific sufletul sub un castan ingenunchiat naturii
mi-atarn inima la umbra lui sa pot privi amurguri violet
caci glasul tau mi-e impietrit in minte
incurabil de dulce noaptea m-inghite toamna grea din suflet
dar scriu si-acum poeme din frunze pentru tine
Sentiment
...scrii atat de frumos!
RăspundețiȘtergereLa buna inspiratie!
superbe versurile
RăspundețiȘtergeremultumesc Eys,la buna inspiratie si tie.cat ma bucura ca-ti place ce gasesti aici,o imbratisare pentru tine.
RăspundețiȘtergereAlexandra imi zambesc ochii cand te gasesc mereu aici,cu drag!