Nu vreau sa ranesc primavara
Cu buzele-mi uscate...
Vreau garduri infinite de flori in jurul inimii
Sa-ti caut inima si-n labirinturile Cu lalele mute
Unde eternele priviri imi inclesteaza inima
Broderia din a ta inima adanca revarsa soarele
Unde amintirile de-un sepia boem boteaza cerul
Cand fluturii Picteaza in argint retina noptii
Prea discret mocneste-n tine Dorul nemarturisit
Cand ratacesc cu florile nenascute inca,si
Astept distanta dintre noi sa fie rasaritul ochilor inchisi.
Vorbeste-mi
Fara suflu,fara atingeri
fara sa frangi primavara din vederile cu noi....
Iti vorbesc lin, "fara sa frang primavara" ce infloreste in inimi!!!!!!
RăspundețiȘtergerete imbratisez cu mare drag!
Simina,draga mea,oricat de lin imi vorbesti,primavara te fredoneaza aici! Primeste zambetul meu si un brat de flori!
RăspundețiȘtergereNu ai mai scris de mult timp si vreau sa revii! Scrii foarte frumos si imi place mult!:)
RăspundețiȘtergereFelicitari!...
Multumesc mult Andrei!am sa revin curand caci marea, imi imbratiseaza atat de cald inima caci toate poemele vor rasari nelipsit!inca putin...primeste-mi zambetul,drept multumire!
RăspundețiȘtergere