Fara.....

Fi tu pe o pleoapa fragila de cer,
Topiind fluturii pe-un chevalet de curcubeu



Fara sa asculti stelele suspinand
Nu-mi clatina identitate
Cand plang fragilitatea apusului de soare


Fara sa-mi omori apusurile in bucati
Atarna-ti palmele deasupra cerului
Sa imi imbratisezi singuratatea ochilor

Fara sa-mi trezesti fosnetul sarutarilor
Resusciteaza-mi inocenta arsa-n praf de stele
Brodandu-mi cu serenade faramiturile de lacrimi


Contepeste-ti inima in pantecul primaverii......

Frunze si fluturi

Pentru ca umbra cu care te astept,miroase a toamna...incheietura mâinii imi fosneste precum frunzele,e atât de toamna la tine in palme...
Atrag apusurile deasupra umerilor goi,nici noptile cu par sa-si inchida retina,au doar puls.
Mi-atarna toată gandurile pe o pleoapa uscata,goală sunt cum m ai lasat.
Iti port toate visele ca pe o binecuvantare,vreau sa nastem cel mai frumos început de toamna fara cufere pline de sfârșit.
Vreau ca zgomotul din mine sa-ți sincronizeze toate diminetile dupa ora inimii mele in cele mai nepictate nuante ale timpului.FRanturi de fluturi de caută,sa-ți aseze dorul pe-o oglinda sa poti privi cum scriu cu tine pe sensibilitatea curcubeului.
Toamna va innebunii de fericire.Vreau azi sa ploua in suflet si-n inima cu toamna din tine.Sa-mi prafuiasca-n ochi iubirea,sa fosneasca inima in mine a tine,sa ne cunune toamna,sa ne ingenuncheze dorul...
Vreau sufletul la uscat pe-o ramura de curcubeu,sa rasune diminetile a fosnetul iubirii,sa-ți pot iubii ochii goi cicatrizati de rasarituri,sa-ți înțeleg liniștea ce urla...
Ne vom picta desculti pe un covor de frunze,fara așteptați,noi doi si o toamna desculta...
Cat de frumos bate la poarta inimii universul,pictand toamna rasarind din tine.
Te privesc prin cel mai nemarginit ochi al toamnei ce-mi poposeste pe-o creanga de inima,ce frumos se asterne o inima din frunze in sufletul tau.Câte cufere plini cu vise ratasesc pe cararile cu teii ce impletesc la infinit fosnete de inimi....
Nu astept,mă cuibaresc in liniștea ploii,doar tu sti cum e sa ploua cu fluturi uscati.
Am sa ratacesc intr-un jaratec unde noptile dureroase panseaza ochii prinși in temeliile de la pieptul tau.
Nu pot răni sinceritatea din dorul tau mut,pentru ca nu pot răni ale toamnei bătăi de inima.
Azi imi cresc frunze in loc de aripi,mă simt fosnind prin toți porii tai.
E toamna in tine,cu inima blanda,cu zbor de fluturi de hârtie .....
Cu drag, fosnete de vise,V....

Un doar anemic..

Doar Inima-mi e penitenciar de amintiri
Doar ingerii pictandu-ți cerul
Doar florile cunoscandu-ți zborul

Doar eu, iubindu-ți infinitul...

Strabateam Primăveri imbujorate cu ochi-mi călători
Taram prin bucurii,ecourile umbrei tale
Desenam in mijlocul inimii aripi de fluturi arse
Reusind sa mă adun din nebunia ciresilor infloriti

Mangaiam universul alb sa -ți AUD eternitatea
Alegeam nemurirea,cunoscand fragilitatea zilelor metalite
Doar azi,Singuratea imi despuia chipul, dezbracandu-mi ochii
Dintr-o farama de soare spânzurat deasupra marii
Inregistram soaptele palide strigatului tau

Încerc sa-mi ascund ochii in labirintule marii
Sa nu pot stinge soarele in chihlimbarul zilei
Si simt cum furi tacerea melancolica din mijlocul inimii
Vom fi singuri azi, pe o pleoapa fragila de cer

Doar Timpul cu noi inghite fluturi,
Doar curcubeele se vor topi atarnand stele

In palmele mele,intr-o Primavara tarzie,
In aripile marii,de un galben anemic
Soarele mi-a zambit doar azi,inepuizabil

Visam in alb si roșu

Câtă profunzime iti cunosc ochii ce-ți plâng fara ecou...
E Martie...pe-un leagan de ghiocei..

Visam sa atarn stelelor salbe de flori rezemandu-mă de un Stol de ingeri
Mă intrebi mereu de unde te desprind?
Din liniștea cu care iubesti Primavara

Cat imi place sa ascult in alb si roșu marea prin palmele tale
Cand spună marii danseaza pe sevalete toată maduva primăverii
Fluiera fluturii albi,emotiile tremura,inima rastoarna clepsidre roșii
Nu mă pot dezlipi de timpul alb care umple cufere cu fluturi
Nu-mi pot topi sufletul decât in pumnii plini cu Iasomie frageda
Azi simt cum ard roșu,deasupra stolului de porumbei
Cum in mine fosneste Primavara ce arde cerul in flori nemuritoare
Iubesc amiezile prafuite-n moscul rasuflarilor cu care florile te caută
Fara umbre-ți voi porta prin labirintul nostalgiilor, umbra pașilor tai

Prea multi fluturi iti fredoneaza inima
Prea multi ciresi innebunesc liniștea cu care te caut
Prea mult alb plange profunzimea florilor
Prea mult roșu suspina amurgurile necoapte

Câte salbe de ghiocei sa atarn stelelor?
Sa -ți pot darui Martie crosetat din doua inimi..

Respir alb,
Iubesc roșu
Cu fragilitatea ta albă ating infinitul dintr-o Primavara roșie

Petice albe

Ninge cu stoluri de fluturi peste o sâmbăta
Se AUD inimi valsand in perechi de pași uscati
Ochii-mi fotografiaza retine inghetate,povesti moarte
Prinse in albume despre sensibilitate.
Noptii nu i ajunge sa-ți aseze-n buzunarul de la piept,stele
Toate florile noptii incoltesc in freamatul cu care te caut
Deasupra noptii ratacite,nu-mi pot purta afectiunile decât alb
Nu-mi pot răni iarna rasfoind dupa tine

Mă clatin intr-o cicatrice a singuratatii fara identitate
Sacrific cufare de stele pentru zambete ingenunchiate
Mă simt prizoniera in putredul ecou al noptii
Doar astfel pot stige cerul in palma pentru tine
Este o atmosfera frageda cand stelele susupina dupa rasarituri arse
E prea gol timpul,ce-ți boteaza chipul.....
Ceasurile deseneaza-n alb pupila noptii
Cand se împart cerului petice cu noi in alb
Ninge doar azi,
Vechi,
Sensibil,
Fraged,
Intr-o sâmbăta carunta...

Curcubeu albastru

Doar nopți venetiene cu manunchiuri de stele vechi...
Respir,fara sa ranesc marginea nopții,
Farmecul cu care mi-e dor rezeama umerii cerului.
Mă tangui in eternitea cu care stele iti saruta singuratatile
Deasupra pleoapelor vor prinde primii muguri de dor
Fara sa tradez irisul nopții sub cerul ars
Vom fosni in palme manunchiuri de stele

Intr-un priveghi albastru vor dormi cascadele de ingeri.
Tacerea ce picura etaleaza ploi fara experiența
Nu fac mutari din sahul noptii,simt luna pansand irisul inimii
Si atât de fragil mă biciuie raiul prin muzica ochilor ce plâng
Astept sa mi te ofilesti pe buzele-mi albastre
In infinitul inimii toți norii plâng samburi de stele..
Nenascuta fericire,presara întuneric

Se trag cortinele cerului ,
Păsările pheonix imi brodeaza inima in curcubeu albastru......

Castane albe si negre

Orizonturi pudrate in simfonii...
Urla fragilitatea fosnind pietrele,in genunchi perechile de pași danseaza in ploaie.
Fotografiez cristalinul zilei fara sa ranesc dinstanta dintre noi,umbrele devin palide sub chipul zilei ingehunchiata de matanii.se rataceste tacerea sub templu de castani unde inimile stau sadite fara sa sugrume trifoii din coltul ochilor.
Vanez prin maduva zilei cum se tatueaza curcubee in aripile asfintitului.
Epatez prin franjurile de cuvinte,prin ore fragede,prin scrumul din pupile.....
Va fi atat de fraged timpul cand Vor cânta atât de dur castanii mâine,cand porumbeii,in cufarele de argint isi vor pansa ranile intr un rai dezgolit de inimi.
Sub invelis de pleoapa,intr un tango ravasit,se vor revarsa zori de dantela,doar așteptând.
Mai putin ruginii,se vor dezmierda ranile fara puls,in felinarele de jaratec unde trandafirii mult prea surzi se vor stinge.
Mă apuc din aripi de ziar sa creez trandafiri....
Mii de aplauze acum,mereu,in alb si negru!